
Data: 23 feb 2009
Patru foşti soldaţi croaţi în Bosnia au fost condamnaţi vineri la pedepse variind între 14 şi 25 de ani închisoare pentru crime de război comise împotriva civililor musulmani în timpul războiului intercomunitar din anii 1992-1995, informează AFP, citând o sursă judiciară.
Tribunalul bosniac pentru crime de război i-a condamnat pe Marko Radic la 25 de ani închisoare şi pe Dragan Sunjic la 21 de ani de detenţie, alţi doi foşti camarazi ai lor - Damir Brekalo şi Mirko Vracevic - fiind pedepsiţi cu 20 de ani, respectiv 14 ani de închisoare pentru fapte comise în anii 1993-1994. Radic /49 de ani/ fusese comandantul unei brigăzi a forţelor croate /HVO/, iar Sunjic /37 ani/ - adjunctul său.Cei patru au fost recunoscuţi culpabili de execuţii, violuri şi torturi comise în oraşul Mostar, în perioada iulie 1993 - martie 1994. Potrivit verdictului, ei au participat la torturarea unor musulmani deţinuţi ilegal în lagărele Heliodrom şi Vojno, 16 dintre aceştia fiind ucişi. De asemenea, cei patru au participat la arestarea ilegală a 70 de femei, copii şi bătrâni, tot în Mostar, pe care i-au încarcerat în lagărul Vojno.Deşi aliaţi împotriva forţelor sârbe bosniace în timpul conflictului, croaţii şi musulmanii s-au luptat între ei 11 luni în anii 1993-1994, în principal în jurul oraşului Mostar şi în centrul Bosniei.Războiul din Bosnia-Herzegovina s-a soldat cu circa 100.000 de morţi şi aproximativ două milioane de refugiaţi şi deplasaţi într-o ţară care în prezent are 3,8 milioane de locuitori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu